Mihai Trăistariu: ”Surpriza vieții mele, am aflat că am un fiu”
Mihai Trăistariu este, cu adevărat, un artist care se încrede foarte mult în propriile sale forțe și, mai mult decât atât, se dedică cariere artistice.
Cântărețul care a participat de atâtea ori la Eurovision a făcut, totuși, o mărturisire care a șocat opinia publică, cu referire la viața sa personală.
Mihai Trăistariu a mărturisit că ”ar avea un fiu”, iar mama copilului ”i-a pus” numele Mihăiță. Evident, totul în spirit de glumă, așa că nu vă alarmați!
„În seara asta … surpriza vieții mele.
Am aflat că am un fiu.
Iar nebuna de maică-sa i-a dat numele Mihăiță … ca să nu mă uite!”, a scris Mihai Trăistariu, în dreptul postării.
Interviul în care Mihai Trăistariu a rupt tăcerea
Mihai Trăistariu: „Am fost în depresie. Tâmpenia cu chiloții m-a ajutat”
Reporter: În viață, ai mai avut momente în care ai fost în depresie? Dacă da, cum te-ai tratat? Ai apelat la un psiholog?
Mihai Trăistariu: Am avut senzația, la un moment dat, că am depresie pentru că aveam niște suferințe așa interioare, nu mă mai regăseam, acum vreo 5-6 ani și am căutat despre ele pe net și atunci am și descoperit cuvântul depresie, nu eram la zi cu noțiunea de depresie. Am văzut că Andreea Raicu a avut depresie, sau Andreea Marin, Gyuri Pascu – Dumnezeu să-l ierte – , citeam despre ei, despre artiști care au intrat în depresie, sau Michael Jackson care a început să ia pastile după care a și murit, sau Whitney Houston care la fel din lipsa succesului a început să se drogheze și după aceea a pierdut chiar tot succesul sau chiar și Mădălina Manole care, din depresia asta a ei și la fel de faptul că nu era chemată… S-a și plâns la un moment dat că e chemată o dată pe an să vorbească de copil, nicidecum să cânte sau să vorbească de partea artistică, de ce mai lansează, și era foarte indignată că a uitat-o lumea în halul ăsta. Ea, care umplea stadioane.. a ajuns să o cheme o dată pe an la tv și să o întrebe ce mai face bebelușul, cu cine mai stă, cu mami, cu tăti, cine se ocupă de el. Era revoltată și intrase în depresie și după aceea și-a luat și viața. Sau Mălina Olinescu să nu mai spunem… cu care mă și întâlnisem cu un an înainte de a se sinucide și care, la fel, era într-o depresie că nu o cheamă nimeni nicăieri, că a uitat cine e și apoi s-a aruncat de la etajul 6. Artiștii suferă dacă sunt uitați și nu mai sunt chemați.
Trăistariu s-a tratat singur de depresie
Eu pățisem același lucru, dar uite că tâmpenia cu chiloții pe care unii nu o înțeleg și e adevărat, eu n-am ce să le zic că le dau dreptate, ar trebui să mă înteleagă oamenii că de frica de a dispărea din showbiz am făcut tâmpenii și uite că am făcut bine. Ei trebuie să mă înteleagă pentru că în felul ăsta au vorbit despre mine și nu m-au uitat. Că au zis “uite, nebunul de Trăistariu ce a făcut”. Și-n felul ăsta am revenit în atenția lor și n-am dispărut. Și eu am fost mai mulțumit așa să vorbească așa decât deloc. Decât să zică “cine e ăla, care e că nu mai știu”. Eu am colegi de breaslă – nu vreau să dau nume, din anii 2000 – care nu mai fac nimic și-au schimbat meseria sau au plecat din țară și nu-i mai interesează. E păcat. Da, am avut un gen de depresie acum 5-6 ani când nu mă mai regăseam, îmi descărcăm de pe net chiar așa capitolul “depresia” să văd și eu ce înseamnă. Medicamente n-am luat, la psiholog n-am fost, mi-am trat-o singur citind foarte mult despre ea și am văzut că trebuie să ieși cu prietenii, să-ți găsești rostul în viață, am început să citesc multe cărți de atunci, de dezvoltare personală, să mă reconstruiesc la loc, sufletește, și, în final, mi-am găsit multe activități: școala de muzică, festivaluri, concursuri, concerte, mi-am luat manageră, mi-am dat seama că nu pot să mă ocup eu și am atâtea de făcut încât nu mai am timp să mă gândesc că n-am viață artistică sau viață personală, pur și simplu merg înainte cu tot ce se întâmplă, ca un talmeș-balmeș… și am scăpat de orice gânduri negative. Gândesc numai pozitiv și merg înainte.